Asociația Școlii Gimnaziale „George Enescu” Moinești a împlinit 8 luni de existență. O mână de profesori a considerat că este timpul potrivit ca școala noastră să aibă o astfel de organizație. Acești profesori sunt, în mare parte, și părinți, practic, sunt de ambele părți.
De ce era necesară? Pentru că pruncii petrec patru-șase ore la școală cu profesorii și 18-20, cu părinții. Unii spun că profesorii trebuie să fie mai implicați și mai responsabili în relația cu copiii, ceilalți spun că părinții trebuie să trimită copiii la școală perfect ,,echipați” cu maniere, cu simțul măsurii, cu răbdare ș.a.m.d. Acești oameni trebuie să se întâlnească undeva, trebuie să stabilească planuri, strategii comune, nu trebuie să-și arunce obida unii altora, este necesar să colaboreze cu adevărat.
Formarea de copii și adolescenți sociabili, fericiți, liberi și întreprinzători nu este posibilă doar în timpul orelor de curs. Educarea lor este o provocare din ce în ce mai mare.
La clasă, înveți matematică, română, limbi străine, muzică, însă la școală este bine să mai înveți cum să te porți într-o sală de spectacole, să fii punctual, să faci ore de voluntariat în campanii, să înțelegi ce înseamnă compasiunea, empatia, să socializezi face to face, nu prin ecrane, să știi să-ți strângi bagajele în excursie, să nu-ți pierzi lucrurile personale, să te îngrijești, să ai inițiativă și multe, multe altele.
Asociația „Împreună pentru Enescu” oferă copiilor oportunități, oferă oameni – sursă, puțini, deocamdată dispuși să-și consume timpul pentru copii în activități extrașcolare. Este dificil să faci educație în contextul actual, în România, dar profesorii dedicați nu renunță niciodată, chiar dacă uneori sunt decepționați de copii. Ei au un crez: nu-și pierd niciodată speranța că elevii care le trec prin mâini vor deveni oameni de valoare.
Tinerii de astăzi evită studiul și munca refugiindu-se în atitudini și comportamente perdante, uneori părinții și profesorii se simt depășiți, educația este într-o criză fără precedent.
Profesorii și voluntarii Asociației își propun să devină educatori de neuitat pentru copiii și elevii noștri și, pentru aceasta, au creat un spațiu de dezvoltare autentică și deplină, atât în sala de clasă, cât și în atelierele și cercurile Asociației ,,Împreună pentru Enescu”.
Lucrurile sunt anevoioase, piedicile sunt la tot pasul, limitările sunt inevitabile, însă oamenii Asociației își doresc să reprezinte pentru elevii care frecventează Școala Gimnazială „George Enescu” Moinești profesori fascinanți, care să le influențeze viața. Unde nu dețin competență, invită alți oameni fascinanți: actori, coregrafi, speakeri, scriitori, meșteri care să le arate tuturor că există soluții și există speranțe.
În perioada scurtă de când s-a constituit, Asociația „Împreună pentru Enescu” a fost și este sprijinită de un număr semnificativ de părinți, în calitate de membrii, sponsori, voluntari, contribuabili, simpatizanți și susținători.
Toți acești oameni sunt super-eroii noștri, pentru că au pus umărul când a fost mai greu.
Mulțumim din inimă doamnelor și domnilor: Dumitru Laura, Oglan Cezar, Petecuță Toma, Luca Nicoleta, Pistol Alina, Colceru Traian, Petecuță Cristi, Docan Antonela, Scârlet Sandu, Ondu Danusia, Ungureanu Narcis, Grigoraș Nicoleta, Chirilă Andrei, Victor (Habitat), Dospinescu Mariana, Soare Manuela, Soare Marian, Petecuță Nicoleta!
Vă așteptăm alături de noi pe toți cei care doriți să deveniți super-eroii Asociației „Împreună pentru Enescu”, declarați sau anonimi.
Colegiul Director al Asociației „Împreună pentru Enescu”
SCOPURILE Asociației "Împreună pentru Enescu"
- Îmbunătățirea continuă a activității educaționale din cadrul Școlii Gimnaziale „George Enescu” , în interesul copiilor;
- Sprijinirea conducerii unității în asigurarea și modernizarea bazei didactico-materiale adecvate unui învățământ performant;
- Susține/finanțează interesele/ideile copiilor, părinților și cadrelordidactice în vederea unui rezultat final pozitiv pentru elevi;
- Urmărește pregătirea elevilor pentru viață și anume stimularea și dezvoltarea următoarelor principii:
RESPONSABILITATE
EMPATIE
LUCRUL ÎN ECHIPĂ
STIMA DE SINE
EDUCAȚIE PENTRU O DEZVOLTARE DURABILĂ
PLANIFICAREA CARIEREI
STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Asociația părinților și profesorilor "Împreună pentru Enescu"
- Proiectul de educație pentru dezvoltare durabilă: REUSE–REDUCE-RECYCLE-EDUCATION-PARTICIPATION în parteneriat cu Asociația „MAI BINE” Iași - activități pentru dezvoltarea educației durabile în rândul elevilor;
- Proiectul R.A.C.L.A - pentru promovarea cititului și studiul individual al cărților în rândul elevilor
- Proiectul ECO-ȘCOALA - participarea unităților reprezintă oprtunitatea realizării unor acțiuni instructiv-educative complexe, cu implicarea activă a elevilor, cadrelor didactice , a părinților și cu un ecou important în rândul comunității locale.
- ACTIVITĂȚI SPORTIVE - Inițiere în jocul de fotbal în randul copiilor cu varste cuprinse între 7-11 ani(activități sportive specifice care au ca scop inițierea și familiarizarea elevilor cu elementele tehnico-tactice minime ale jocului de fotbal) / stil de viață sănătos;
- ACTIVITĂȚI DE VOLUNTARIAT (parteneriat cu HABITAT FOR HUMANITY / Comunitatea locală / S.N.A.C – Strategia Națională de Asistență Comunitară – sprijinirea elevilor școlii cu o situatie materială precară prin campanii –alimente, rechizite, premii);
- EXCURSII ȘCOLARE / DRUMEȚII (orientare turistică, activități pentru petrecerea timpului liber , socializare);
- SPECTACOLE – (serbări, baluri tematice, spectacol anual)
- ATELIERE HAND-MADE (creații ale elevilor realizate exclusiv din materiale reciclabile destinate târgurilor tematice)
- REVISTA ȘCOLII „ÎMPREUNĂ PENTRU ENESCU” – articole elevi, profesori, părinți, spațiu publicitar
- SEMINARII EDUCATIVE – elevi, părinți și profesori
- CERCUL DE TEATRU „LUDIC” - inițiat de prof. dr. Pistol Alina (Studioul de actorie moderat de actori profesioniști )
- ATELIER DE DEZVOLTARE PERSONALĂ – (inteligență emoțională și public speaking)
- SUNT ÎN TOP - premierea elevilor cu rezultate deosebite dar și cu implicare deosebită în activitățile educative și sportive ale școlii.